Astă vară am găsit în Douglas multe reduceri, printre care și reduceri la produsele Zoeva. Nici nu știam că avem în România Zoeva, în afară de paletele mini din Sephora. Apropo, v-am vorbit AICI despre paleta Zoeva Mini Caramel Melange. Încă este printre preferatele mele! Acum o să vă vorbesc puțin despre Zoeva Graphic Brows- creion de sprâncene.
Am luat în acea zi și o paletă de farduri de pleoape Zoeva – Rose Golden Eyes, 3 creioane pentru ochi Graphic Eyes și un ruj Zoeva. Tare regret acum că nu am luat mai multe, deoarece sunt niște produse extraordinare!
Zoeva Graphic Brows- creion sprâncene 
Nuanța potrivită pentru mine a fost: Bistre.
Am dat pe el undeva la 25 de lei, la ofertă în Douglas Băneasa în vara trecută!
Este un creion alcătuit din 2 capete: unul are o perie pentru sprâncene și unul care are creionul în sine.
Până să cumpăr acest produs, nu am mai folosit un astfel de creion, așa că nu vă pot face comparație cu un altul, dar vă pot spune părerea mea sinceră despre acesta.
Creionul pentru sprâncene nu are o consistență dură, dar nici cremoasă. Este perfectă. Aplicarea este ușoară, poți crea un aspect natural al sprâncenelor sau poți apela la crearea unor sprâncene mai accentuate. Totul depinde de stilul tău sau de evenimentul la care te duci.
Aceasta este partea cu peria pentru sprâncene. Este cea mai bună perie pentru sprâncene pe care am avut-o vreodată! Acum sunt pe cale să termin acest creion, dar clar nu am să îl arunc, deoarece vreau să mai folosesc această parte a lui.
Omogenizează culoarea foarte bine și lasă un aspect natural.
Îmi place atât de mult acest creion încât nu prea vreau să îl folosesc ca să nu se termine, deoarece nu știu dacă se mai găsește.
Așa arată aspectul accentuat și cel natural al creionului! Mie mi se pare că arată foarte bine!
Este un creion slim, rezistența lui este una foarte bună din punctul meu de vedere. Rezistă toată ziua foarte bine și nu se transferă! Nu pot să îl compar, după câte v-am mai spus, deoarece nu am folosit un astfel de produs de la alt brand, însă îl ador!
Mi se pare cea mai ușoară metodă de a își crea niște sprâncene minunate. Eu mai folosesc kit-ul de la E.L.F., Ka-Brow de la Benefit, Mascara penru sprâncene Essence și Melkior și Gelul pentru sprâncene Melkior și Boys n Berries. Îmi plac toate foarte mult, dar cel mai mult pun mâna pe acest creion Zoeva și mascara pentru sprâncene Essence sau Melkior.
Voi folosiți produse Zoeva? Ce tip de produs pentru sprâncene vă place cel mai mult să folosiți?
Curând am să vă vorbesc și despre celălalte produse Zoeva. Toate mi se par foarte calitative!