Review Lambre Ser pentru creșterea genelor- Magic Long Eyelash

La Galați Beauty Swap 3 am câștigat la tombolă acest Ser pentru creșterea genelor de la Lambre și imediat cum am avut șansa l-am și testat. A funcționat?

Anterior acestui ser, am mai folosit unul și nu am fost prea mulțumită de rezultate. Aveam speranțe mari de la acest produs și nu m-a dezamăgit.lambre ser pentru cresterea genelor

Prezentare Lambre Ser pentru creșterea genelor- Magic Long Eyelash

Lambre este un brand de produse de îngrijire și de machiaj din Franța, care s-a lansat de puțin timp în România. Într-un timp scurt am auzit numai lucruri bune despre brand și abia așteptam să încerc ceva de la ei.

Mai multe detalii despre acest produs și alte produse Lambre AICI. Vreau neapărat să încerc rujurile și pudra lor.

Serul pentru sprâncene are 4 mL și vine într-o cutie aurie foarte elegantă.

Arată cam așa:

lambre

Ce rol are serul pentru gene?

Produsul conține 12 substanțe acttive care au rolul de a întări și regenera genele.

Ingredientele sunt următoarele:

Ingredientele active sunt:

  • Bimatoprost– cel mai bun stimulant al creșterii genelor; le mărește volumul, le îngroașă și le face mai puternice. Culoarea lor devine mai intensă
  • Biotin– este o vitamină din grupul vitaminelor B, indispensabilă în a face genele mai puternice și previne ruperea lor;
  • Alantoin– cunoscută că fce genele mai moi, le hidratează și le regenerează
  • Complex de vitamine A, E, F, P, B6– îmbunătățesc structura genelr și le face mai puternice și mai strălucitoare;
  • Widelash– o compoziție nouă alcătuită din 2 ingrediente: Buiotinol Tripeptide-1 care îmbunătățesc rezistența firului de păr de la folicul și B5 pro-vitamin care are rol în a reconstrui structura firului și să îl facă mai lung, mai îngroșat și mai puternic;
  • Proteine de mătase– pentru hidratare și protecție;
  • Octapeptid 2– influențează creșterea genelor;
  • Panthenol– le hidratează și le face mai moi;

Lambre ne mai spune și că avem 150-200 de gene pe pleoapa superioară și 50-100 pe cea inferioară și că este normal să cadă 1-2 pe zi.

Pentru a fi siguri că înțeleg toate femeile cum funcționează acest produs, Lambre descrie mecanismul de acțiune al serului. Care este acesta?

În mod normal, o geană are durata de viață între 3 și 6 luni. Faza de creștere a unora noi este doar în primele 30 de zile, dar acestea nu sunt înde-ajuns pentru a face genele mai puternice, cu un volum mai mare și mai lungi.

Ingredientele din acest ser acționează asupra fazei de dezvotlare a genelor și grăbesc creșterea acestora atât în lungime, cât și în grosime. De asemenea, crește numărul de gene și le prelungește durata de viață. Nu în ultimul rând, previne ruperea lor.

Cum se folosește serul pentru creșterea sprâncenelor de la Lambre?

Serul se aplică de 3-4 ori pe săptămână la baza genelor și pe toată lungimea acestora. Rezultatele se pot vedea chiar din prima săptămână de utilizare.

Se pune pe gene cu ajutorul aplicatorului, care este tip tuș. Este foarte ușoară aplicarea produsului și nu îți intră în ochi. Mă gândesc însă că un aplicator tip rimel ar fi poate o evoluție destul de bună.

Foarte importante este: cine poate folosi Lambre ser pentru creșterea genelor

În general, este adresat persoanelor cu gene scurte și subțiri, dar cele cu gene lungi pot folosi serul de asemenea.

Este adresat și femeilor a căror gene au suferit procese de distrugere și s-au rupt sau au căzut prea mult: cele care au avut extensii, gene false, cele a căror gene au suferit în urma trecerii timpului sau care au folosit cosmetice inadecvate și au distrus genele.

De asemenea, foarte important este că poate fi folosit după chimioterapie, dar și după vopsirea genelor cu henna. Lentilele de contact nu sunt o contraindicație, dar trebuie îndepărtate înainte de aplicare.

Când poți folosi produsul?

Se poate aplica oricând în timpul zilei, atâta timp cât le dai genelor tale măcar o oră să absoarbă produsul, până să te speli pe față sau să aplici un rimel.

NU INTRODUCE PRODUSUL ÎN OCHI. Dacă ai făcut-o din greșeală, fii atentă la eventualele simptome și prezintă-te la medic.

Review Lambre Ser pentru creșterea genelor- Magic Long Eyelash

Eu îl folosesc de 2 săptămâni și sunt foarte încântată de produs. La cel anterior de la alt brand, nu prea am simțit o diferență, însă rezultatele acestui produs au fost vizibile de la prima săptămână de utilizare.

Eu l-am folosit atât pe gene, cât și pe sprâncene.

După aplicare nu lasă nicio peliculă, nici nu se vede că l-ai aplicat și nu te încurcă cu nimic.

Personal, l-am aplicat seara, după o curățare riguroasă a tenului, înainte de a dormi cu 30-60 de minute ca să aibă timp să se absoarbă.

Din păcate nu am poze ca să vă arăt evoluția, însă puteți găsi poze pe internet unde clar veți vedea diferențele. Credeți-mă pe cuvânt când vă spun că nu ai ce să îi reproșezi acestui produs.

Genele au crescut cu aproximativ 1-1,5 mm în 2 săptămâni, s-au și îngroșat totodată și chiar au început să se curbeze ușor. (eu aveam gene medii ca mărime, drepte și subțiri)

Eu îl recomand sincer dacă aveți nevoie  de așa ceva și sper să fie la fel de bun și pentru voi!

Mai multe detalii pe: www.mylambre.ro

Le puteți da like paginii de facebook AICI. (pentru că merită cu adevărat aprecierile voastre)

Voi ați folosit produse Lambre? Ați avea nevoie de un așa ser?

Posibil să-ți placă și

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *