Produsele Golden Rose îmi erau foarte familiare în trecut, iar mai apoi fără să îmi dau seama de ce, am renunțat la ele. Toată lumea știe ojele lor, de asta sunt sigură. Acum puțin timp am redescoperit acest brand la mine în oraș și mi-am cumpărat un ruj. A urmat apoi Galați Beauty Swap de care v-am vorbit AICI unde spre fericirea mea au fost sponsori ai evenimentului.
Am primit de la ei niște produse tare bune de care abia aștept să vă povestesc. Chiar voiam să le cumpăr și să le testez.
2 rujuri, o ojă, o agendă și un catalog cu toate produsele lor.
Swatch și review Ruj Golden Rose Soft & Matte Creamy nuanța 101
Acest ruj m-a atras imediat prin eleganța ambalajului. Sunt sigură că și vouă vă place.
Este un ruj lichid cu o textură foarte cremoasă și mată în același timp.
Culoarea este minunată. Este un nude-roz perfect. Mie îmi plac atât nude-urile, cât și culorile foarte accentuate, așa că este foarte bun pentru mine.
Pe buze se simte foarte lejer. Este într-adevăr foarte cremos.
Rezistența este una medie. Pe buzele mele rămâne puțin și după ce mănânc sau beau.
Este foarte hidratant și conține ulei de jojoba și avocado.
NU specifică că este foarte rezistent la transfer, spune însă că este LONGWEARING. Prin urmare, nu vă cumpărați acest ruj cu ideea că va sta pe buze ore întregi dacă beți sau mâncați. Pentru asta este rujul pe care urmează să vi-l prezint după aceste. Pentru un ruj mai rezistent, dar nu atât de cremos aveți varianta pe care o s-o prezint mai jos.
Când vă alegeți un ruj este foarte important să știți de dinainte ce doriți de la el, ca să nu fiți dezamăgite. Spun asta în sensul următor: să nu vă așteptați la un ruj să fie rezistent, dacă pe acesta nu scrie că este.
Personal, îmi place să am în colecție toate tipurile de rujuri, așa că acest ruj a fost extraordinar din punctul meu de vedere.
Eu am rămas plăcut impresionată de acest ruj. Îmi voi cumpăra mai multe. Este perfect pentru buzele deshidratate și pentru iarnă, dar nu numai.
Swatch și Review Golden Rose Ruj lichid Longstay nuanța 09
Rujul are o nuanță de roșu intens. Eu port astfel de culori, așa că m-am bucurat foarte mult când l-am primit. Este extrem de pigmentat.
Este un ruj care specifică că este Longstay, deci foarte rezistent la transfer. Pot confirma că este unul dintre cele mai rezistente rujuri pe care le-am testat până acum. Am rămas uimită și plăcut impresionată de acest ruj.
Se simte lejer pe buze și nu trebuie reaplicat pe parcursul zilei.
Este un roșu care merge purtat de către oricine. Dacă roșul nu este culoarea voastră, aveți la dispoziție multe alte culori.
Review Ojă Golden Rose nuanța 25
Este o nuanță foarte frumoasă. După cum puteți vedea este tot roșie, venind astfel în completarea rujului anterior prezentat. Imaginați-vă doar ce atitudine v-ar oferi cele 2 produse, când le-ați purta în același timp.
Este o ojă care chiar și dintr-un singur strat este atât de pigmentată încât nu ai avea nevoie și de al 2-lea strat.
Rutina mea este următoarea: bază, 2 straturi de ojă și top coat, indiferent de ce ojă folosesc.
Oja este destul de rezistentă și puteți găsi multe alte culori superbe.
Magazinele Golden Rose se găsesc în majoritatea mall-urilor din țară și vă oferă zeci de produse de calitate în culori superbe.
Mai multe produse pe: – https://cosmania.ro/
Le puteți da un like aici: https://www.facebook.com/Golden-Rose-Romania-1692791250859857/
10 comentarii
Majoritatea ojelor, pe care le folosesc sunt de la Golden Rose. Îmi plac pentru că au un luciu deosebit. Rujurile de la ei, nu am folosit.
Foarte faine rujurile mate de la ei. ♥️ O sa imi achizitionez si eu unul rosu. ??
Rujurile sunt superbe și urmează să le cumpăr ? E suficient să mă pornesc cu produse de la acest brand, ca apoi cred ca va fi mai greu cu opritul
Rujurile mate imi plac si mie tot mai mult, in special cele colorate.
Imi plac tare mult aceste produse Golden Rose. Mi se pare ca in ultimul timp au scos niste produse tare interesante
Rujul rosu il ador. Si oja mi-a placut si chiar a tinut mult pe unghii.
Tare bine arata oja rosie??
Rujul de la Golden Rose este superb!! Am și eu 2 variante! ? Sunt curioasă de ojă. Trebuie să îmi iau și eu câteva culori.
Eu am de mulți ani niște farduri sidefate de la ei și sunt cele mai bune din lume. Oje nu am încercat, recunosc, dar mi-ai întărit interesul. Am sa le caut.
Eu sunt fascinata de cel rosu, il folosesc mai mereu.