Recenzie Glorie târzie- Arthur Schnitzler

Această carte o am de la Libris în urma întâlnirii Danube Bloggers Meet. Am ales-o datorită titlului și deși Glorie târzie a fost diferită de orice altceva obișnuiesc să citesc, am avut multe de învățat din ea.

Nu îmi place să fiu un cititor superficial. Așa că, dacă citesc o carte și o citesc mai greoi sau mi se pare mai ciudată/ mai diferită sau nu chiar pe placul meu, am încercat mereu să analizez cartea și să văd ce am învățat din ea și ce lecție de viață mi-a oferit. Nu uitați! Orice citiți, indiferent de gen, indiferent de stilul de scriere, vă oferă o șansă de a învăța ceva nou! Acestea fiind spuse:

Glorie târzie este o nuvelă care are la bază un bărbat care a cochetat cu poezia în tinerețe, dar care nu a cunoscut niciodată aprecierea și succesul dorit. Dacă îți este dor de operele literare în care se pune sub semnul întrebării condiția de om neînțeles și vrei să înțelegi ce presupune acest lucru, această nuvelă este perfectă pentru tine.

Glorie târzie – Arthur Schnitzler

Editura: Humanitas

Categorie: Literatură Universală

Nr. pag: 148

Înainte de toate, trebuie să știți că autorul a fost un nume de referință în literatură. Acesta s-a născut în Viena și a trăit în perioada 1862-1931. A făcut parte din mișcarea literară numită Tânăra Vienă și a scris numeroase opere de teatru, dar și romane și nuvele. A fost un personaj destul de controversat din cauza adoptării temelor sexuale în operele sale.

Recenzie Glorie târzie – Arthur Schnitzler

Subiectul nuvelei pe scurt

Personajul principal, Sexberger este un bărbat în vârstă care în tinerețe a cochetat cu poezia, creând un volum intitulat Pribegii. Acesta nu a primit niciodată recunoaștere pentru ceea ce a creat, însă acum apare în peisaj Wolfgang Meier, un tânăr pasionat de scriere și literatură, care aduce odată cu el un grup de prieteni. Aceștia fac parte dintr-un grup literar aflat contra tendințelor din acele momente. Aceștia îl copleșesc pe Sexberger cu complimente și aprecieri la adresa creației sale, iar personajul principal nu evită să profite de sentimentele oferite.

O parte din lucrurile pe care le-am înțeles eu din Glorie târzie și condiția de om neînțeles și neapreciat

A fost o operă care mi-a pus destul de mult intelectul la încercare. Nu am să vă plictisesc cu foarte multe detalii, dar vreau să vă prezint lucrurile importante pe care le-am înțeles eu.

În primul rând, faptul că în viață, un singur moment, o singură întâlnire sau un singur om îți poate schimba sau da peste cap viața total. Saxberger era un om banal, ca oricare altul: actual muncitor funcționar, fost poet, cu opera nerecunoscută și peste care s-a depus praful în dulap. Dintr-o dată, rutina sa zilnică – muncă, plimbare, mers la cârciumă cu niște prieteni nu prea intelectuali, este zdruncinată de către apariția total neașteptată a lui Meier. Tânărul care vine să îl laude excesiv și să își arate aprecierele pentru poeziile create.

Faptul că indiferent de vârstă, unii dintre noi sau poate chiar toți avem nevoia să ne simțim apreciați pentru munca depusă. Chiar dacă asta vine de la un singur om sau de la mai mulți. Exact așa cum Saxberger a fost exaltat de fericire când a apărut Meier cu laudele. La fel și Meier care debutase cu un volum de poezii și avea nevoie de recunoașterea lui Saxberger.

Ne bucurăm în viață doar de lucrurile pe care le cunoaștem, iar pe cele de mult uitate sau care ne lipsesc, le ignorăm.

Fapt care nu este neapărat bun, dar nici rău. De exemplu, Saxberger nu înțelege poeziile bazate pe tinerețe și iubire ale lui Meier, dar le iubește pe cele legate de natură. Natura fiind singura de care el încă se mai bucură

Câteodată ne găsim slabi în fața destinului și ne lăsăm duși de val, ne credem ceea ce nu suntem, ajungând să fim cumva distruși de adevărul finalului. Nu este nimic rău în a ne crede ceea ce nu suntem. Putem fi orice ne dorim. Însă, trebuie să lucrăm pentru ceea ce dorim să fim, să depunem efort și să fim autentici. Să nu îi lăsăm pe alții să ne inspire faptul că noi suntem cineva. Ci noi să fim conștienți de ceea ce putem face. Din nou, dau exemplul lui Saxberger care a renunțat la întâlnirile la cârciumă cu vechii prieteni, pentru a se vedea la cafenea cu tinerii din grupul literar. Se simte împlinit, apreciat și mai tânăr când e în prezența lor. Putem spune chiar că trăiește o glorie imaginară.

Dezamăgirea oamenilor din jur, care ne-au adus pentru câteva momente glorie, scoate la iveală adevărul. Așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Saxberger, Meier și toți prietenii lui nu au arătat aceeași apreciere în momentul în care personajul principal nu s-a putut ține de cuvânt.

Ce înseamnă de fapt personajul Saxberger?

Prin acest personaj, parcă ne trezim la realitate. Reprezintă un adevărat reper literar prin ceea ce înseamnă și trece ca om.

Iese din zona de confort pentru prima dată după cei 35 de ani de lucru ca funcționar banal. Acest lucru necesită foarte mult efort. Efortul de a fi pe placul tinerilor, de a nu îi dezamăgi și de a putea ține pasul cu ei. Încearcă să facă tot ce poate, atât din punct de vedere social (stă cu ei în cafenele până târziu), dar și literar (citește operele lor pentru a le da o părere sau încearcă să creeze o poezie nouă pentru a fi prezentată publicului). Într-un final, eșuează sistematic și își dă seama că lucrurile stau de fapt altfel.

Mi se pare că personajul are mai multe culmi ale extazului trăit de către acesta. O dată când este pentru prima dată recunoscut ca un poet stimabil și foarte bun. A doua oară când este acceptat în cercul tinerilor, implicat în activitățile lor și când i se cere părere. Iar a treia și poate cea mai reprezentativă, atunci când poezia din Pribegiile, recitată pe scenă de către singura femeie din grupul lor literar, primește aplauze furtunoase.

Toate acestea pentru a decădea brusc, la final. Când, după acel spectacol de prezentare a operelor celor din grup, ziarele nu au scris nimic despre ei sau au scris ceva negativ. Singurul articol bun era scris de unul dintre membri. Certuri au loc, iar Saxberger părăsește grupul urmărit fiind de Winder. Winder, care vrea să îi fie citite creațiile pentru a oferi o părere. Winder, de la care află că de fapt Pribegiile lui nu au fost citite niciodată.

Întoarcerea la începuturi. Saxberger, pur și simplu intră în cârciuma în care se ducea și înainte de a îi întâlni pe tineri după ce află cele de mai sus. Ne putem gândi chiar la întoarcerea la origini sau pur și simplu la realizarea adevăratului tău statut și eu.

Întrebări pe care mi le-am pus pe parcursul lecturii:

Avem nevoie cu adevărat de aprecierea altora pentru a ne simți împliniți?
Există o anumită vârstă pornind de la care, nu mai are rost să încercăm să obținem anumite lucruri în viață?
De ce uneori ne lăsăm păcăliți de aparențe?