Recenzie Flori pentru Algernon- Daniel Keyes

recenzie flori pentru algernon

De mult timp îmi doream să citesc această carte și nu se mai găsea pe nicăieri. Datorită existenței BOOKSTER- bibliotecă online cu livrare cărți la sediul companiei unde lucrați, am avut șansa să citesc această carte. Astfel, urmează să vă împărtășesc o recenzie Flori pentru Algernon- Daniel Keyes.

În primul rând, cine a fost Daniel Keyes?

Daniel Keyes a fost un jurnalist, care pasionat de psihologie a devenit scriitor atât non-ficțiune- exemplu romanul Mințile lui Billy Millighan pe care l-am citit și se află printre preferatele mele- dar și scriitor de SF.

Cu romanul Flori pentru Algernon a câștigat premiul Hugo și Nebula. Romanele lui sunt foarte cunoscute în întreaga lume și consistuie un mare punct de interes. De ce? Veți afla în curând. De Mințile lui Billy Millighan nu am să vă vorbesc acum, am să îi fac o recenzie separată cărții, dar trebuie să știți că merită citită!

Prezentare Flori pentru Algernon de Daniel Keyes

 

Cartea a apărut pentru prima dată în anul 1959, sub formă de povestire. În anul 1966 s-a publicat mai apoi sub formă de roman.

Are 311 pagini.

Editura: ART

Gen: Științifico-fantastic

Romanul conține la final și câteva pagini din Mințile lui Billy Millighan.

Cartea este structurată pe RAPOARTE.

Recenzie Flori pentru Algernon de Daniel Keyes

Romanul începe prezentând un raport scris de Charlie. Charlie este un adult în vârstă de peste 30 de ani, care s-a născut cu probleme psihice și prin urmare este întârziat mental, dar nu și fizic. El nu știe să scrie și să citească, prin urmare raporatele scrise sunt de un analfabetism rar întâlnit. Însă, scrierile sale sunt pline de emoție. O emoție foarte rar întâlnită.

 

De asemenea, veți face cunoștință și cu șoarecele Algernon, un șoarece mai inteligent decât toți ceilalți. Dr. Strauss și Nemur își vor face și ei apariția în peisaj.

Charlie a fost dat afară din casa părinților de către mama sa și trimis la un azil pentru oameni cu probleme psihice. Tatăl său însă nu l-a putut lăsa acolo și a rugat un prieten să aibă grijă de el și să îl angajeze la el la brutărie. A fost un copil traumatizat de către mama și sora sa, care a îngropat adânc orice amintire. Amintirile însă urmează să iasă la suprafață și să provoace numai suferințe.

Treptat, calitatea scrierii rapoartelor se îmbunătățește. De asemenea, și cunoștințele sale cresc tot mai mult pe zi ce trece. Cum este posibil așa ceva?

Dr. Strauss și Nemur îi fac o intervenție chirurgicală pe creier, prin care îi implantează inteligență artificială. Operația are succes. Charlie devine unul dintre cei mai inteligenți oameni din lume și le-o ia înainte chiar și medicilor care l-au salvat din retardismul său.

Algernon, șoarecele, suferise aceeași intervenție. De aceea era atât de inteligent pentru un șoarece.

Rapoartele de după intervenția chirurgicală devin treptat tot mai corecte și tot mai inteligente. Însă, Charlie se schimbă enorm. Nu mai este adultul cald, iubitor al tuturor oamenilor din jur, bun la suflet, lipsit de griji și fericit. Devine așa cum îi este sortit oricărui geniu: nemulțumit, stresat, trist, măcinat de suferințe, de amintiri care înainte erau neclare, iar acum sunt clare și îl urmăresc peste tot.

Charlie este matur fizic, psihic, extrem de inteligent, dar încă instabil și imatur emoțional. Se simte singur. Se simte un cobai pentru cei doi doctori, nu o ființă umană.

Are oameni în jur care să îl ajute? Se îndrăgostește? Cum reacționează când este pus în fața iubirii? Ce relație are cu oamenii din jur acum că este foarte inteligent? Veți afla totul doar dacă citiți cartea.

La un moment dat, Algernon de care Charlie s-a atașat foarte mult o ia razna. Nu după mult timp, moare. Care este cauza? Care urmează a fi evoluția lui Charlie?

Trebuie să citiți cartea ca să aflați! Ați fi uimiți de ce poate mintea umană.

Titlul Flori pentru Algernon vine de la faptul că Charlie îl îngroapă pe Algernon în curtea din spatele casei și îi aduce flori la mormânt foarte des. Semnifică decăderea, moartea, sfârșitul. 

Ceea ce mă uimește foarte mult la acest roman este faptul că aduce în discuție o așa temă SF actuală, având în vedere că a fost scris acum 60 de ani. Inteligența artificială.

Îți arată ce poate ascunde mintea umană. Până unde poate ajunge. Ce efecte ar avea inteligența artificială. Cum se simte un geniu- deci cum ne-am simți toți dacă am trece printr-o așa experiență. Ce suferințe și ce dificultăți aduce o viață de om inteligent. Dacă efectele sunt pentru totdeauna sau au o limită. Ce înseamnă decăderea. Te face să te gândești de 2 ori la ce îți dorești în viață.

Ajungi să te întrebi: oare, este bine să fii inteligent?

Întregul roman arată evoluția și involuția omului.

Trebuie să citiți acest roman! La momentul scrierii articolului, se găsește pe Libris.
Vezi preț Elefant
Vezi preț Libris
Vezi preț Caturești

 

Vă interesează subiectul cărții? V-ar plăcea să citiți această carte?

Posibil să-ți placă și

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *