Seria Cogheart de Peter Bunzl publicată la Editura Corint are 3 volume dintre care 2 se află momentan la noi în țară, din ceea ce am înțeles. Primele două volume se numesc: Inimă cu cheiță (vol 1) și Diamantul lunii sângerii (vol 2).
Nu am citit de foarte mult timp cărți de copii și nu mă aștepam să o fac prea curând. Însă, mi-au căzut pe mână cele două cărți și am vrut să văd cât mai repede ce poveste ascund, mai ales că nu arătau ca lecturile pe care obișnuiam eu să le am copil fiind acum cățiva ani.
Ai citit vreodată o carte pentru copii, dar care să ofere atât de multe lecții de viață, atât de bine conturate în personaje și acțiuni, încât să nu poți lăsa cartea din mână?
Dacă nu ți s-a întâmplat acest lucru până acum, este timpul să începi să citești seria Cogheart, indiferent de vârsta pe care o ai. Aceste cărți sunt superbe, ai foarte multe de învățat din ele, iar stilul nu trădează deloc un stil de copii. Este mai mult un limbaj SF și atât.
Date despre autor și cele 2 cărți
Peter Bunzl s-a născut și a crescut în Londra, motiv pentru care cred că a introdus acest oraș în seria sa Cogheart. Acesta s-a născut într-o familie de artiști – mama sa, mai exact, fapt care se vede transpus în operele sale.
El este scriitor, regizor de filme, dar și creator de filme de animație, premiat nu de puține ori. Seria sa Cogheart este de mare succes.
Editura: Corint Junior
Ambele cărți sunt cu coperți de carton, și cred că v-ați dat seama deja că sunt pentru copii. Însă, vă spun că nu trebuie să vă bazați pe acest lucru deoarece aceste 2 volume m-au surprins total pe mine și cred că ar face-o și pe voi, dacă le-ați citi, chiar și ca adulți.
Recenzie Inimă cu cheiță (vol 1) – Peter Bunzl
Viața lui Lily este în mare pericol. Tatal ei a dispărut fără urmă, iar din întuneric o pândesc niște oameni cu ochi de argint. Ce ar vrea de la ea?
Lily și prietenii ei—Robert, fiul unui ceasornicar, și Malkin, vulpea mecanică a familiei sale—sunt aruncați într-o lume sumbră și amenințătoare. Foarte curând, Lily își dă seama că tocmai persoanele care îi sunt dragi i-ar putea sfâșia inima…Crima, haosul și misterele abundă în această captivantă aventură din epoca victoriană.
Inimă cu cheiță, sau Cogheart, titlul ediției originale în limba engleză, care este primul volum al unei trilogii care se bucură de un remarcabil succes peste tot în lume, s-a aflat pe lista scurtă a numeroase premii literare, câștigând, între altele, Awesome Book Award 2018.
„O poveste steampunk în care se întrepătrund ambiția, urmăririle palpitante și răzbunarea.” — The Guardian
Știu că este o serie pentru copii, însă vă spun că trebuie neapărat să citiți aceste volume, dacă sunteți adepții domeniului fantastic, după cu probabil v-ați dat seama din descriere.
Este o carte din care ai foarte multe de învățat, fie că o citești ca adult, fie ca copil. Titlul poate fi înșelător, trădând o carte plină de limbaj caracteristic copiilor, dar vă asigur că nu este deloc așa.
Inimă cu Cheiță este locul de unde poți învăța ce înseamnă să ai putere, să crezi în tine, să găsești mereu soluții pentru problemele pe care le ai și să apreciezi existența prietenilor adevărați în viața ta. Din punctul meu de vedere, un copil care citește această serie va ieși mult mai bogat din punct de vedere intelectual și al unei perspective mai bune de viață.
Personaje principale/secundare
Lily- o fetiță, personajul principal
John- tatăl ei
Melkin- mecano-vulpea
Robert- cel mai bun prieten al personajului feminin, Lily
Anne- o jurnalistă care îi va ajuta pe cei doi adolescenți în aventurile lor
Madame- menajera în custodia căreia a rămas Lily după dispariția tatălui ei
Personajele sunt foarte bine conturate și create, asemenea acțiunii. Fiecare dintre ele reprezintă o tipologie, de la care ai de învățat numeroase lucruri. Atât ce e bine să faci, cât și ce nu. Fiind o carte din domeniul fantasticului, cele mai multe personaje accesorii din operă sunt mecano-animale sau mecano-oameni. De asemenea, se circulă cu ajutorul unor nave, în mare parte totul fiind creat de către John.
Acțiunea
Din primele 3 capitole facem cunoștință cu toate cele 3 personaje principale: Lily, Robert, Melkin.
Lily se afla la o Academie- școală pentru domnișoare, trimisă de către tatăl ei pentru a fi în siguranță, deoarece știa că poate să aibă probleme. Locul nu i se potrivea deloc și avea constant probleme. Dintr-o dată apare Madame, care o ia de acolo și o duce acasă. Casă pe care aceasta a pus stăpânire. Se comportă ciudat, iar Lily observă acest lucru.
Melkin- mecano-vulpea scapă din nava prăbușită a lu John ( prăbușire în urma căreia a fost dat dispărut) și fuge. Este urmărită de niște personaje masculine și împușcată. Este ajutată de Robert să scape.
Robert- fiul celui mai bun ceasornicar, Thadeus. Acesta vede vulpea urmărită și rănită și o ajute să scape, dând indicații greșite urmăritorilor. O aduce acasă la tatăl lui, ca să o repare. Reușește și mai apoi se împrietenește cu Lily în timp ce o ajută să scape de un necaz.
Nu vă dau mai multe detalii, dar am vrut ca măcar să faceți cunoștință cu personajele și locul de unde pleacă toată acțiunea.
Toată acțiunea continuă bazată fiind pe a scăpa Lily de oamenii răi care o urmăresc acum și să înțeleagă ce s-a întâmplat cu tatăl ei. La final, află și secretul inimii cu cheiță, lucru care dă și titlul volumului. Între timp, nu doar Robert trebuie să fie alături de Lily, ci și Robert care ajunge să aibă și el necazuri și suferințe.
De asemenea, mama personajului Lily a murit în urmă cu câțiva ani, într-un accident, moment în care erau urmăriți de asemenea de către niște oameni răi. Totul din cauza faptului că tatăl ei crease ceva uimitor și nu voia să fie folosit ca armă sau de persoane nepotrivite. Motiv pentru care, era urmărit contant în încercarea de a afla unde ține ascuns uimitorul obiect.
Ce am învățat din Inimă cu cheiță?
- Faptul că uneori copiii sunt mai inteligenți decât adulții.
- Că poți găsi putere în tine să rezolvi lucrurile, indiferent de cât de mic sau mare ești.
- Că rețeta succesului este a fi motivat, a fi puternic și a nu te lăsa niciodată influențat de lucrurile negative din viața ta, indiferent care sunt acelea.
- Că perseverența în acțiuni te va duce la rezultatul dorit.
- Că prietenii sunt prețioși. Trebuie să fii alături de ei și să le apreciezi mereu valoarea.
- Faptul că nu trebuie să avem încredere în oricine, chiar dacă este un prieten sau o cunoștință veche și trebuie ca uneori să ne mai ascultăm și instinctele.
Ideea principală a volumului 1
Lily este urmărită de către niște oameni răi, pentru a le spune secretul așa zisei inimă cu cheiță. Doar că nici ea nu știe despre ce este vorba. Își amintește treptat frânturi din trecutul ei și reușește până la final, cu ajutor să afle ce reprezintă de fapt și unde este.
Acțiunea deși poate părea previzibilă, chiar m-a surprins. Aș avea mult mai multe de spus, dar vă las pe voi să aflați cum stau lucrurile.
Recenzie Diamantul lunii sângerii (vol 2) – Peter Bunzl
Nori amenințători se abat asupra lui Lily și Robert când maleficul Jack Ușă evadează din închisoare. Teribilul hoț de diamante e în căutarea unui misterios medalion în forma de semilună, dar măcar de l-ar interesa doar atât…
Nebănuite secrete din trecutul său îl pun în primejdie pe Robert. Jack a ticluit un plan cumplit, iar Robert e implicat fără voia lui. Lily și Malkin, vulpea mecanică, trebuie să fie mereu cu un pas înaintea lui Jack, asta până când ticălosul nu apucă să își joace și cea din urmă – teribilă – carte!
„Un excelent steampunk în care «ticăie» o poveste plină de mister” – Kirkus Reviews
După ce scapă de primele probleme din primul volum, Lily și Robert nu pot sta liniștiți. Un nou personaj rău apare în viața lor: Jack. Un hoț cunoscut, care a evadat din închisoare pentru a pune mâna pe Diamantul Lunii Sângerii, pe care îl pierduse înainte de a intra la închisoare.
A fost dat poliției, în urma furtului Diamantului Lunii Sângerii, chiar de către fiica sa, motiv pentru care este foarte răzvrătit și împotriva acesteia. Este ajutat de către fiul său în tot demersul acesta. Robert și Lily ajung să fie implicați fără să își dorească acest lucru și mai ales fără să înțeleagă de ce.
Totul începe când, după evadarea lui Jack dintr-o închisoare de maximă siguranță, Robert vede niște umbre ciudate în fosta sa casă.
John este chemat să o repare pe Elephant (deținută de regina Marii Britanii), care funcționa doar cu Diamantul Lunii Sângerii. Lily și Robert rămân acasă. Însă desfășurarea acțiunii îi conduc către locuri necunoscute. De asemenea, cei doi vor rezolva coduri și mistere de mult uitate.
Cine este Jack de fapt. De ce au ajuns Lily și mai ales Robert implicați în căutarea lui. Dacă Diamantul Lunii Sângerii ajunge unde îi este locul după ani de zile sau cum reușesc cei doi să fie aproape întotdeauna cu un pas înaintea lui și care este finalul, vă las pe voi să descoperiți.
Ce am învățat din volumul 2- Diamantul Lunii Sângerii?
- Faptul că a avea un prieten de încredere aproape, poate însemna de multe ori mai mult decât orice altceva.
- Că folosirea gândirii logice te ajută de cele mai multe ori să găsești soluții la problemele tale.
- Că secrete de mult ascunse, pot apărea în viața ta, fără să înțelegi ce legătură ai cu ele, dar nu trebuie să te lași descurajat. Însă, trebuie să le accepți și să treci peste ce e mai greu.
- De asemenea, încă o dată am învățat că perseverența și dedicarea din fapte te vor conduce mereu la obținerea lucrului dorit.
Sunt mult mai multe de spus despre aceste 2 cărți. Abia aștept să citesc și volumul 3 când apare. Nu este deloc doar o carte pentru copii. De aceea, vă sfătuiesc ca în momentul în care doriți să vă reamintiți niște lucruri esențiale din viață sau dacă aveți nevoie de determinare, să citiți aceste volume din Seria Cogheart!
Cei de la Editura Corint au și alte cărți foarte bune pentru copii și nu numai!
Notă Inimă cu cheiță și Diamantul Lunii Sângerii: 5/5