Produse terminate luna noiembrie 2018- Elemis, Bioderma, Pellamar, Sephora etc.

Luna noiembrie a fost foarte productivă pentru mine când vine vorba de terminat produse, așa că va fi o listă destul de lungă. Veți găsi produse ale brand-urilor: Elemis, Bioderma, Pellamar, Sephora, Biofin și nu numai.

Produse terminate pe care le recomand 

produse terminate recomandate

Produse pentru îngrijirea tenului

1. COSRX Dischete pentru curățarea în profunzime tenului

Acesta este cel mai bun produs pentru ten pe care l-am folosit vreodată! Are un articol dedicat lui AICI. A fost pentru prima dată când am testat un produs COSRX și cât mai curând posibil am să le cumpăr din nou.

Le-am folosit o dată pe zi, dimineața. Curăță tenul în profunzime și îl lasă mai luminos și mult mai curat. Uneori am simțit că pot ieși din casă fără să pun fond de ten.

2. Bioderma Sebium Gel de curățare spumant 

Acesta este al 2-lea produs de curățare a tenului Bioderma Sebium de 500mL pe care îl termin. Îmi place foarte mult și cu siguranță îl voi recumpăra! Acum folosesc un produs de curățare CeraVe și unul Holika Holika deoarece am zis sa testez și altceva, dar cu siguranță voi reveni și la acest produs.

Îmi place faptul că îmi ține sebumul sub control, curăță foarte bine și nu usucă tenul într-un mod în care să deranjeze. Pentru mine oricum acest lucru nu este foarte important deoarece mă dau întotdeauna imediat cu cremă.

3. Pellamar mască pentru față cu aminoacizi

Mi-a plăcut foarte mult această mască pentru față. Mi-a lăsat tenul foarte luminos și catifelat. Am primit-o în cadrul Galați Beauty Swap 3 și sigur o voi cumpăra și eu pentru că mi-a plăcut foarte mult!

V-am povestit totul despre ea AICI, într-un articol dedicat ei și altor 2 produse Pellamar.

Produse pentru machiaj

1. Ruj Sephora mini Lip Stain nuanța 01

Este o culoare de roșu foarte frumoasă, potrivită aproape pentru oricine, din ce am observat eu.

Rezistă destul de bine pe buze și mie îmi place foarte mult cum arată pe buze.

2. Sephora ruj rezistent nuanța 04 

Acest ruj este nude-ul meu preferat. Este singurul ruj pe care l-am terminat în ultimile luni și i-am găsit înlocuitor momentan – un ruj de la Nyx Suede Mat, însă mă voi întoarce și la acesta cu siguranță.

Este rezistent ca un ruj lichid mat și are o textură mată, fără a usca buzele.

3. Lancome Fond de ten mostră

Mi-a plăcut mult cum a arătat pe ten, nu a oxidat și s-a păstrat intact aproape toată ziua (adică undeva la 10-12 ore).

4. Schaebens Perfect Skin

Acestea au fost niște fiole care s-au potrivit perfect pentru a fi bază pentru fondul de ten. Deși sunt colorate, sunt invizibile odată aplicate pe ten, iar machiajul a arătat mai frumos și a rezistat mai mult.

Mai multe despre produsele Scahebens aveți AICI.

Produse pentru păr

1.Regivero Șampon împotriva mătreții

Produsele Regivero sunt minunate!!! V-am vorbit foarte multe despre acest șampon și despre loțiunea împotriva căderii părului AICI într-un articol special dedicat lor. Aici veți găsi absolut toate detaliile, de la ingrediente, la modul de acțiune cu explicații și la ce efect au avut asupra părului și scalpului meu.

Aici vă spun doar că cele 2 produse  Regivero au funcționat perfect pentru mine și că la recomand! Nu uitați că sunt made în România.

2. Zenz Balsam pentru păr

De acest balsam de păr Zenz și de un ulei pentru păr și piele tot de la ei, v-am vorbit separat pe lung AICI.

A fost un balsam pentru păr profesional, organic, care mi-a făcut părul să arate mai bine și care merită banii! Eu am avut varianta de 50 mL, dar se găsește și în variante mai mari.

Produse pentru corp

elemis

1. Elemis Cremă pentru duș cu Frangipani 

Produsele Elemis sunt produse de lux și acest lucru se simte la fiecare utilizare. Miroase minunat, consistența este foarte cremoasă și hidratează pielea.

Mai multe despre el AICI. Vă recomand produsele Elemis!

2. Biofin sare pentru baie 

Produsele Biofin sunt 100% naturale, v-am mai vorbit și despre balsamul lor pentru buze și crema pentru ochi. Găsiți mult mai multe detalii despre ele, inclusiv despre sarea pentru baie AICI.

Sarea a fost îmbogățită cu uleiuri esențiale și cu vitamine și săruri minerale pentru a hidrata pielea și a relaxa mușchii. Mie mi-a plăcut foarte mult, iar mirosul răspândit în baie a fost minunat.

3. Tutti Frutti unt pentru corp cu vișine și coacăze

A fost o mostră primită de la Lillapois. De mult îmi doream să testez produsele lor, dar încă nu apucasem să fac asta. Lillapois mi-a oferit ocazia perfectă.

A mirosit extraordinar, a intrat în piele imediat și a catifelat-o. Abia aștept să iau produse în cantitate mai mare și să testez și alte arome, dar vă spun sigur că aceasta este preferata mea!

4. Mark scrub pentru corp și față

De asemenea, și despre el v-am vorbit AICI.

Miroase foarte frumos, exfoliază pielea și o hidratează deoarece este îmbogățit cu uleiuri esențiale.

Produse pentru unghii

Dizolvant pentru lac de unghii fără acetonă CARREFOUR 

Faptul că nu are acetonă poate da senzația că nu curăță rapid lacul de unghii, dar vă asigur că a curățat lacul de unghii rapid și foarte bine.

Parfum

Am avut aceste 3 mostre de parfum/apă de toaletă care mi-au plăcut foarte mult. Belle de nuit de la Fragonard a fost minunat, v-am vorbit mai multe AICI. Cel de la Chanel mi-a plăcut de asemenea foarte mult.

Produse pentru casă

Sano detergent pentru vase

Poate fi ciudat să pun asta aici, dar la Galați Beauty Swap am primit produse Sano și am fost extrem de încântată de ele.

Drept dovadă, am și terminat detergentul pentru vase care a fost foarte foarte bun! Clar, am să rămân de acum la produsele Sano.

Mai multe detalii despre detergentul de vase plus alte produse Sano AICI.

Produse care nu au fost bune pentru mine sau care nu merită banii

Produse pentru păr

Pellamar Șampon pentru toate tipurile de păr 

Pentru părul meu nu a fost bun acest șampon deoarece îmi provoacă mătreață și îmi îngrașă scalpul foarte repede.

Produse de îngrijire a tenului

1. Sephora Mască pentru față cu Avocado

Consider că prețul ei este prea mare pentru ceea ce poate face. Poate fi înlocuită ușor de cele Garnier și poate și multe altele pe care eu încă nu le-am testat.

Mi-a lăsat tenul hidratat.

2. Scahebens mască pentru ten peel-off

Mi-a plăcut această mască, însă nu am văzut efectele dorite.

3. Mostră Ser pentru ten 

Am primit-o în Sephora și a fost foarte bun produsul, mi-a plăcut că mi-a lăsat tenul catifelat, însă nu pot spune mai multe deoarece nu l-am folosit mai mult.

Produse pentru machiaj

Catrice Iluminator tip stilou

V-am mai vorbit de el AICI. V-am spus că îmi place culoarea foarte mult și cum se vede pe ten, dar a avut un mic defect din fabrică produsul și elimina lichid fără iluminatorul în sine, ceea ce făcea ca produsul să fie mai solid.

De asemenea, am testat și un fond de ten MAC, însă nu cred că aș da banii pe el deoarece nu mi s-a părut că rezistă foarte bine.

Produse pe care nu le recomand

Produse pentru îngrijirea mâinilor

Luna aceasta am terminat 2 creme pentru mâini. Una Neutrogena pe care o foloseam acasă și una de la Oriflame pe care o aveam în poșetă.

Ambele m-au dezamăgit total, din motive diferite.

Cea de la Neutrogena nu hidratează corespunzător. La nu mult timp după ce te dai cu ea simți ca și cum nu te-ai dat cu nimic pe mâini.

Cea de la Oriflame miroase minunat, însă lasă o senzație grasă pe piele și la prima spălare se duce toată crema.

Produse pentru îngrijirea feței

1. Mască pentru față Pielor

Am mai folosit măști Pielor de care v-am vorbit AICI și mi-au plăcut extrem de mult, dar aceasta nu mi-a plăcut. Am simțit-o lipicioasă pe piele la final și nu am văzut niciun efect imediat de scurtă durată.

2. Mască pentru față Tony Moly

Și în postarea anterioară de produse terminate v-am spus despre o altă mască Tony Moly care m-a dezamăgit. Având 3 cumpărate, am zis să îi acord o șansă acesteia, însă, din nou, m-a dezamăgit. De asemenea, niciun efect imediat nu a fost văzut și pur și simplu nu își merită banii!

Produse pentru îngrijirea corpului

Lapte pentru corp cumpărat din Marionnaud

Hidratarea pielii a fost foar pe moment, dispărând după maxim o oră.

Voi ați folosit ceva din produsele de mai sus? Aveți alte păreri?

 

 

Posibil să-ți placă și

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *