Acest articol este postat mai târzior deoarece este perioada sesiunii și nu am putut să mai acord timp și blogului, iar articole înainte nu îmi place să fac. Prin urmare, după o pauză destul de lungă de la blog, apare acest articol cu produse terminate ale lunii mai. Sunt curioasă dacă folosiți și voi din aceste produse.
Produse de îngrijire a tenului- recomandate

Măști pentru față

Sephora Mască pentru față cu alge- detoxifiantă
Mi-a plăcut foarte mult această mască. Nu a fost prea mare pentru tenul meu, ceea ce se întâmplă foarte rar în cazul măștilor tip hârtie.
După utilizarea ei, tenul meu a fost vizibil mai radiant și mai curat și am fost mulțumită de rezultat. Nu știu dacă se mai găsește, deoarece eu am luat-o la o reducere de 7.5 lei la lichidările de stoc de astă vară.

Pielor Mască pentru față cu extract de Aloe Vera
Măștile Pielor miros minunat și asta știți deja, deoarece v-am zis de mai multe ori despre ele. Mai multe detalii găsiți AICI și AICI.
Este prima dată când am folosit această mască de la ei și mi-a plăcut foarte mult efectul final de netezire. Aceste măști sunt perfecte pentru un răsfăț o dată pe săptămână sau pentru a te pregăti înainte de un eveniment. Un mic minus în cazul meu este mirosul, deoarece eu încerc să evit produsele parfumate pentru piele, însă în cazul lor nu pot rezista.
Le găsiți pe www.valentinocosmetics.ro

PUREDERM Mască pentru față cu bule de oxigen
Ei bine, de mult timp voiam să încerc o astfel de mască, doar că atunci când apăruseră inițial de la alte branduri, mi s-au părut prea scumpe. Prin urmare, am găsit-o pe aceasta la un preț de 6 lei.
Masca este pentru curățare profundă și luminozitate și este și pentru 2 utilizări. A mea are aromă de piersică și mai am una cu afine.
Pentru 6 lei, produsul merită din plin.
Nu pot spune că a făcut minuni, însă cu siguranță senzația dată de acele bule este foarte relaxantă și este evident că tenul este curățat mai în profunzime decât de obicei.

Seruri pentru față
The Ordinary Ser cu acid hialuronic 2% și vitamina B5

Știi deja că sunt mare fană produse The Ordinary, iar acest produs nu face excepție. Doar de 2 produse TO am fost dezamăgită până acum și de ele vă voi vorbi curând.
Nu am să vă spun foarte multe, deoarece acest produs va avea parte de un review separat săptămâna aceasta spre final.
Momentan, vă spun doar că este un produs perfect pentru toate tipurile de piele (eu am mixtă), iarna l-am folosit dimineața- seara foloseam altceva, iar acum după ce o să îl recumpăr, fiind vară, am de gând să îl folosesc seara. Tenul uscat sau normal sigur îl poate folosi oricând, indiferent de momentul zilei sau anotimp.
Îmi place foarte mult și îl recomand tuturor, deoarece chiar oferă o hidratare foarte bună, însă trebuie să știți cum să îl folosiți! (detalii în câteva zile)
Creme pentru ochi
Biofin cremă pentru ochi

De această cremă pentru ochi Biofin v-am mai vorbit AICI.
Biofin este un brand cu produse naturale și foarte bune. Sarea lor de baie mi-a plăcut de asemenea foarte mult.
Crema hidratează și a fost potrivită pentru iarnă în cazul meu, doar că trebuie consumată rapid, deoarece fiind un produs natural nu ține la fel de mult ca altele.
Produse de machiaj
Trend it Up- Pudră liberă fixatoare

A costat până în 15 lei. Îmi place pentru un machiaj de zi cu zi, pe care nu îl țin pe ten mai mult de 4 5 ore. Pentru un machiaj de o durată mai lungă, nu este un produs potrivit. 4 5 ore însă, tine bine sebumul sub control.
Avon Ruj
Este un ruj clasic foarte folosit de-a lungul anilor. De data aceasta, l-a folosit mai mult mama mea, însă ador culoarea. Se ia majoritar la prețul de 10 lei și este foarte bun pentru ceea ce oferă.
Nyx Ruj

Este un ruj cremos la un preț în jur de 30 lei. Îmi place foarte mult textura lui și îl recomand tuturor iubitoare lor de rujuri cremoase.
Mostre
Cosrx Galactomyces 95% soluție de albire

Mai am câteva mostre din acest produs și sunt foarte fericită deoarece îmi place foarte mult efectul imediat al produsul, tenul rămânând cu o strălucire naturală foarte delicată. După ce le folosesc și pe restul, vin cu o părere pe termen lung.
Gerovital Fond de ten SPF 10

Știți deja cât ador acest produs. Este un fond de ten super bun la un preț mic! Mai multe detalii despre produs AICI. De asemenea, îl puteți cumpăra de AICI.
Are SPF, acoperire medie spre mare și rezistență îndelungată. Ce îți poți dori mai mult?
Dior J’ador

Îmi place foarte mult acest parfum și sper să ajung să mi-l iau în varianta mare!
Produse de îngrijire a mâinilor și unghiilor- recomandate

Pielor cremă pentru mâini
De această cremă pentru mâini v-am mai vorbit, deoarece am mai terminat una. Este mică, hidratantă și potrivită pentru poșetă! Eu mereu am nevoie de una, deoarece mi se deshidratează mâinile repede- mă spăl des pe mâini, oriunde m-aș afla.
Nu are un parfum puternic, ceea ce îmi place. Costă undeva la 5 lei sau o puteți găsi la set de 3 la un preț mai bun. Mi-am cumpărat și eu un astfel de set.
Le găsiți tot pe
https://valentinocosmetics.ro/set-crema-de-maini-pielor-exotic-dream-pink.html
Tork Gel dezinfectant
Pe acesta l-am primit anul trecut la un congres medical și l-am desfăcut abia de curând, deoarece am folosit altele între timp.
De produsele Tork știam pentru că sunt prezente în toate companiile care se respectă și care își respectă angajații și mi-au plăcut foarte mult cum se prezintă produsele lor de igienă, dezinfectantele și inclusiv aparatele lor- cel pentru săpun pentru mâini spre exemplu.
A fost un gel foarte ușor, care nu lăsa absolut nicio senzație neplăcută pe mâini și care nu mi-a uscat mâinile. Sper să pun mâna pe el într-o variantă mai mare!
Farmec Dizolvant pentru lacul de unghii cu acetonă

Este a 2a sticluță pe care o termin, iar a3a este deja începută. Îmi plac mult aceste dizolvante deoarece funcționează perfect în cazul oricărei oje. Cele fără acetonă nu îmi plac. Costă în jur de 4 lei.
Eveline Lac pentru unghii

Am avut 3 oje din această gamă și pur și simplu le-am adorat pe toate. Pe celelalte 2 le mai am, însă aceasta a fost preferata mea. Rezistă foarte bine, are o textură cum rar am găsit și îmi place culoarea extrem de mult!
Din păcate pur și simplu nu am mai dat de aceste produse ca să o recumpăr! A costat cam 6 lei.
Produse pentru îngrijirea corpului – recomandate
Vivanatura Gel de duș antibacterian cu Aloe Vera și Tea Tree

De el v-am mai vorbit AICI.
Știți deja că sunt mare fană produse Vivanatura și că îmi cumpăr destule produse de-ale lor.
Acest gel de duș mi-a plăcut mult datorită prospețimii pe care mi-o oferea după fiecare spălare, pielea mea simțindu-se mai curată și mai „fresh” cum s-ar spune, datorită uleiului din arbore de ceai.
Ce să mai spunem despre faptul că are și efect antibacterian? E perfect! Îl recomand cu mare drag. Mai au și o variantă cu lavandă.
Se poate cumpăra de pe site-ul celor de la Vivanatura: www.vivanatura.ro
Dalin- Șervețele umede

Am acest produs de pe www.pentrucorpultau.ro și mi-au plăcut mult deoarece fiind pentru copii, sunt foarte delicate. De asemenea, curăță eficient. Eu le-am folosit pentru curățarea machiajului greșit în general.
Produse pentru îngrijirea pensulelor
Ebelin spray pentru curățarea pensulelor

În jurul acestui produs este o mare vâlvă. Eu nu îl consider extraordinar, dar nici de nefolosit. Îl recomand pentru că are un preț extraordinar pentru ceea ce oferă.
Curăță binișor și îl folosesc când vreau să folosesc aceeași pensulă de 2 ori în același machiaj sau între spălările cu săpun ale pensulelor.
Am cumpărat oricum deja a2a sticluță!
Se găsește în DM.
Produse pe care nu le recomand
Boys’n’Berries ruj lichid mat nuanța Sin

Șoc! Cum pot să nu recomand acest produs cânt tot internetul vuiește de cât de bun este? Ei bine, pentru că mie nu mi se pare deloc atât de bun. Am mai avut 2 și nici acelea nu mi-au plăcut. Unul este aruncat, iar pe unul încă îl folosesc.
Nu este rezistent și mi se întindea în jurul gurii când mâncam. Pentru prețul pe care îl oferă este un produs bun, cu o textură foarte foarte bună, care nu usucă, însă, raportându-mă la cât de lăudate sunt, clar nu merită atâta laudă din punctul meu de vedere.
La același preț sunt produse mai bune- spre exemplu Nyx.
V-am vorbit mai în detaliu despre aceste rujuri cu swatch-uri AICI. Ps. Unul era lipicios -nuanța Mera, iar unul nu era deloc nuanța de pe site. În schimb, creioanele lor pentru buze sunt magnifice!
Dedermine apă micelară

Am fost foarte dezamăgită de această apă micelară. Nu curăță deloc bine. Am luat-o pentru că nu mai aveam deloc și era undeva la 10 lei, cred, în farmacia Tei. Ce să mai spun că mă și bucurasem că este dermatocosmetic. Se găsește în 3 variante. Era doar aceasta când m-am dus și am luat-o, deși eu nu consider că o apă micelară nu are de ce să aibă specificitate pentru ten acneic spre exemplu, deoarece ea nu stă destul de mult timp pe ten, ci este curățată imediat cu un gel de spălare.
20 de comentarii
Și eu aveam rutina de o mască tip șervețel pe săptămână, cea de la Garnier. Acum am cam renunțat la ea. Folosesc un ser de noapte de la Fereto care își face foarte bine treaba deși lasă tenul desruld e gras pana dimineața.
O mulțime de produse faine! Și eu am terminat destul de multe produse luna asta.. M-ai făcut curioasa cu soluția de albire de la Corsx, poate ne dai mai multe detalii pe viitor! Pupici ??
Mastile de fata le-am incercat si eu, dar am gasit de la alt brand mult mai eficiente.
Ai consumat o multime de produse in luna trecuta, eu mult mai putine.
Gelul de dus de la Vivanatura il doresc si eu:* cat si produsul de la The ordinary:*
The Ordinary vreau sa incerc si eu. Am vazut ca au ajuns in Douglas(Constanta). Unpopular opinion, nici mie nu mi-a placut rujul Boys’n’Berries.
De mult timp am vrut să încerc produsele de la The Ordinary. E bine că mi-ai amintit de ele 🙂
Ai fost harnică, ai folosit ceva produse, bine că ai zis că rujul de la boys’n berries nu este bun, chiar voiam să-l cumpar.
Masca de la Sephora mi-a atras atenția.
Sunt curioasa cum este masca de la Sephora. Poate o incerc si eu. Eu am alt model de la ei, sub forma de mud mask, crema. ??
Abia aștept un review complet al produsului de la The Ordinary.
Eu momentan folosesc 2 produse de la ei si as mai incerca ?
J’adore este my all time favourite! Iar spray-ul de la DM il tot urmaresc de ceva vreme si nu il gasesc
Mastile de la Pielor sunt printre preferatele mele. Lasa fata super catifelata.
Ai consumat cateva produse bune, Lacra! Abia astept review-ul cu Acidul Hialuronic de la The Ordinary!
Am folosit numai doua produse, solutia pentru curatarea pensulelor de la Ebelin care mi se pare geniala, cat despre rujul BNB mie imi usuca tare buzele
Nu am incercat nimic din produsele prezentate insa mi-as dori sa incerc o amsca cu bule.
Imi plac mastile de la Sephora, eu o ador pe cea verde-e minunata. Tot am zis ca incerc si eu sol Ebelin si tot uit sa o achizitionez cand sunt in DM.
Ai avut ceva de lucru, nu glumă! 🙂
Produsele de la Sephora sunt și preferatele mele. Am mai auzit lucruri bune și despre produsele Pielor, dar nu le-am încercat.
Mulțumim și spor la consumat!
am mai citit despre produsele The Ordinary dar mie nu mi-au cazut deloc in mana, nu am folosit inca!
Dizlvant fara acetona de la Farmec am incercat si eu. Foarte fain arata, colorat, dragut, dar nu este la fel de bun. Am revenit la cel pe care il ai si tu, il folosesc regulat. Tare bun!
Wow, cat eproduse! Mi-am dat seama ca am si eu nevoie de niste masti de fata! 🙂
Ai folosit oricum destul de multe produse. Referitor la The Ordinary nu stiu ce sa spun. Mi-a fost recomandata o rutina de produse care se pare ca nu-mi priesc. Cel putin Acidul Hialuronic, Cu buffet si vitamina C este o combinatie total nepotrivita pentru ca dupa cateva zile imi apar chestii pe fata. Am inceput sa ma lipsesc de ele