Cremă CC Elmiplant părere

Pentru că sunt la al 3-lea tub din această cremă CC Elmiplant, consider că pot face un review complet și corect, prin urmare acesta este produsul despre care voi vorbi astăzi.

Fiind la al 3-lea tub, cred că deja v-ați dat seama că îmi place foarte mult acest produs, însă asta nu înseamnă că nu am să îi prezint și dezavantajele.

cremă cc elmiplant

Cremă CC Elmiplant- părere

Prețul acestui produs este de doar 13 lei pentru 50 de ml, (în Auchan) sau îl puteți găsi la un preț puțin mai ridicat în alte supermarketuri sau magazine de prin orașul în care locuiți.

De la Elmiplant obișnuiam să mai folosesc anterior și demachiantele de ochi, iar acum mă gândesc să testez noua lor cremă cu colagen sau acid hialuronic, chiar dacă încă nu am vârsta pentru a utiliza aceste creme.

Acum, au venit cu un ambalaj nou pentru crema CC, puțin mai minimalist și cu o formulă ușor diferită.

Așa arată ambalajul cel nou :

Așa arăta ambalajul vechi:

De ce îmi place așa mult această cremă CC de la Elmiplant?

  • Raportul calitate-preț este unul extraordinar. Pentru mine ceea ce face acest produs este minunat, având în vedere și care este prețul, mi-a câștigat și mai mult inima.
  • Este perfectă pentru orice tip de ten și mai ales pentru femeile cărora le place să aibă un look natural. Are acoperire mică cu un strat și medie cu 2 straturi, iar acest lucru pentru mine este un avantaj. De ce? Pentru că exact o acoperire mică îmi doresc. În momentele în care nu am probleme cu tenul (acnee sau cicatrici post acnee prea vizibile, folosesc mereu doar acest produs). Îmi place foarte mult să am un look natural.
  • Nu încarcă tenul. Desigur, când aplicați 2 straturi este posibil să simțiți un oarecare disconfort, însă dacă vă doriți o acoperire mai mare, puteți folosi direct un fond de ten cu acoperire medie/mare.
  • Are 70% din compoziție de origine naturală. NU ARE PARABENI ȘI NICI PARAFINE.
  • Se găsește în 2 nuanțe: deschis și închis. Eu am tenul măsliniu și folosesc nuanța deschis.
  • Poate fi amestecată cu fondul de ten pentru un plus de hidratare, pentru a perfecționa textura fondului de ten și pentru a avea un aspect de ten strălucitor într-un mod natural.
  • Promite să hidrateze, să uniformizeze nuanța tenului și să ilumineze tenul. Face acest lucru? Ei bine, DA! Și pentru asta și ador acest produs.
  • ARE SPF 20! Iar un lucru minunat și perfect pentru orice anotimp, dar mai ales pentru primăvară-vară.
  • Conține extract de gutuie 100% natural și HYDRO-NUTRIENT 24H.
  • Acoperă micile imperfecțiuni – pete postacnee și chiar porii.
  • Poate fi folosită ca bază pentru fondul de ten.
  • Are o textură foarte cremoasă, de o consistență perfectă- nici prea fluidă, nici prea solidă.

Aici este o poză în care vă arăt tot ceea ce promite să facă produsul, ca să nu vă plictisesc transcriind aici tot ceea ce vă pot arăta. Vă spun că face absolut tot ce spune aici!

Cremă CC Elmiplant swatch

https://www.youtube.com/watch?v=ZvIRTD3MlE4

Ce nu îmi place la acest produs?

Formula nouă a adus un plus de parfum, care mie îmi displace. Parfumul este unul dintre ingredientele pe care încerc să le evit pe cât de mult pot.

Când aplici 2 straturi trebuie neapărat să folosești o pudră matifiantă și fixatoare, care să îți elimine ușoara senzație de încărcare. Sau, mai simplu, poți lua surplusul cu un burete.

 

Recomand acest produs?

Cu siguranță! Este produsul meu preferat pentru ten deoarece îl face să arate superb și îi dă o strălucire naturală foarte frumoasă! Ingredientele sunt foarte bune, prețul este minunat și face ceea ce promite!

Voi ați testat această crema CC de la Elmiplant? V-a plăcut?

 

 

Posibil să-ți placă și

19 comentarii

  1. Hm, sincer aș fi trecut la dezavantaje faptul că se găsește în 2 nuanțe. Dacă ție îți este bun cel deschis, înseamnă că eu rămân fără nici o variantă.

  2. Pare foarte bun si usor pentru ten si cred ca o sa il folosesc in aceasta vara 🙂 chiar o sa ma uit in Auchan dupa acest Cc-cream – foarte bun prețul!:) Chiar trebuie sa il incerc!

  3. Am și eu CC Cream-ul de la Elmiplant și îl ador. Nu am incercat inca cel în ambalaj nou, dar după ce îl termin pe acesta cu siguranță.

  4. L-am avut si eu si cred ca a fost printre primele CC Cream-uri incercate. Este un produs bun si mi-ar fi placut sa fie si rezistent la transfer ca sa fie perfect

  5. Pe acesta nu l-am folosit, astfel ca nu imi pot da cu parerea despre el, insa l-am avut pe cel cu pompita si mi-a placut foarte mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *