Din fericire, am fost din nou selectată într-o campanie Buzzstore, de data aceasta în parteneriat cu Farmacia Sensiblu. Farmacia Sensiblu comercializează anumite produse care se găsesc mai rar sau se găsesc doar în Farmaci Sensiblu, motiv pentru care prin această campanie aceste produse au fost aduse în prim-plan, deoarece brandurile acestea chiar au niște produse eficient. Dr. Hart, Dr. Organic, Batiste și L’Erbolario sunt 4 branduri pe care le găsiți în Farmacia Sensiblu.
Eu mai făcuse, cunoștință înainte cu brandul Batiste de la care chiar am multe produse, dar și cu Dr. Hart, însă când vine vorba de suplimente alimentare/
Acum am să vă vorbesc câte puțin despre fiecare produs, specificații și părerea mea sinceră despre el!
Sensiblu Batiste Original Șampon Uscat
Este un produs despre care deja am mai scris pe blog acum mult timp, când v-am arătat colecția mea de produse Batiste. Nu îmi lipsesc din casă și sunt un must have pentru mine! Atât șamponul uscat, cât și fixativul, spray-ul de texturizare sau uleiul pentru păr.
Eu am mare nevoie de un astfel de produs deoarece scalpul meu este unul gras și la numai o zi de la spălare am nevoie de un astfel de șampon care îmi menține părul fără sebumul acumulat pe parcursul zilei în care am nevoie. Cum nu este bine să îți speli părul zi de zi, apelez la un astfel de produs.
De asemenea, acest produs nu este folosit numai pentru absorbirea excesului de sebum, ci și pentru a oferi o altă textură părului și pentru a se aranja mai frumos. Eu îl folosesc și pentru acest lucru!
Original sau în alte arome, mie îmi place orice produs Batiste, drept dovadă articolul menționat anterior sau articolele cu produse terminate!
Sensiblu L’Erbolario cremă pentru protecție solară
Razele UVA și UVB pot fi înșelătoare deseori. Spre exemplu, razele UVB (B- burning- ardere) nu trec prin geam, deci în casă cu siguranță nu îți vei arde pielea, chiar dacă bate soarele. Însă, razele UVA (A- aging- îmbătranire) trec prin geam și dacă stai în casă în directa bătaie a soarelui, pielea îți va îmbătrâni.
Acestea fiind spuse, doream să vă spun că L’Erbolario cremă pentru protecția solară cu SPF 30 te protejează atât la piscină, cât și în viața de zi cu zi. De asemenea, este foarte bună și pentru copii.
Vatianta de 75mL mi se pare perfectă pentru micile concedii.
Conține morcov, susan și karite și miroase foarte foarte frumos. Cât am folosit-o, pielea mea clar nu a fost arsă de soare și a rămas foarte fină și plăcută la atingere.
Poate fi folosită atât pe corp, cât și pe ten și este rezistentă la apă, însă trebuie reaplicată după fiecare ștergere cu prosopul, statul în apă excesiv sau o dată la 2 ore indiferent dacă ai făcut ceva din cele menționate anterior sau nu!
Intră rapid în piele și nu lasă o peliculă grasă.
Sensiblu Dr. Hart Spray repelent împotriva țanțarilor și căpușelor
În serile de vară și mai nou, chiar și în mijlocul zilei, avem nevoie de un spray de protecție împotriva țanțarilor. Dacă mergem la bunici la țară sau la picnic, clar avem nevoie și de protecție împotriva căpușelor. De asemenea, în vacanțe la mare sau la munte, iar este mare nevoie de el.
Dr. Hart de la Sensiblu ne vine în ajutor cu un spray împotriva a tot ceea ce am menționat înainte. Cred că știi deja ce neplăcute sunt pișcăturile de țanțari. Nu mai spun de cea de căpușe cât de periculoasă este. Motiv pentru care, ai nevoie de protecție zi de zi și aplicarea unui simplu spray pe corp te poate ajuta să nu ai nciuna dintre aceste probleme.
Îmi place foarte mult modul de dozare, l-am folosit în vacanță și în serile de vară în oraș și din fericire nu am avut nicio problemă! Cum am omis să îl folosesc, cum am avut probleme.
Vă las toate detaliile despre el și despre posibilele probleme produse de țanțari și căpușe, mai jos, direct de la sursă:
Sensiblu Dr. Organic Deodorant cu extract de rodie
Ingredientele acestui brand sunt extrem de prietenoase, fiind după cum spune și numele, organice.
Deodorantul cu extract de rodie are un miros foarte frumos și te protejează de toate mirosurile neplăcute.
Este potrivit și pielii sensibile și este îmbogățit în vitamine, minerale și nutrienți.
Este potrivit și bărbaților și femeilor și nu conține alcool, aluminiu sau sulfați.
Mirosul lui este superb, îmi place foarte mult și m-a protejat fără nicio problemă pe perioada verii, cât am apucat să îl testez. Menționez că nu transpir excesiv.
Faptul că este roll-on necesită o mică așteptare înainte de îmbrăcare.
Tu ai folosit ceva produse de la aceste branduri?